Symposia Investigatio Bibliotheca
Modernizarea bibliotecilor în RM

Ediția a VIII-a a Conferinței Symposia Investigatio Bibliotheca, desfășurată, anual, la ULIM, de Departamentul Informațional Biblioteconomic, își va deschide porțile, vineri, 26 februarie, cu genericul ”Biblioteca din învățământ: dinamism, acces, dezvoltare, transformare”.

Evenimentul va fi organizat în contextual inaugurării Centrului de Informare ONU, la ULIM, cu participarea dnei Dafina GERCHEVA, coordonator rezident al acestei organizații internaționale, reprezentant permanent al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în RM. Conferința va reuni specialiști cu o vastă experienţă în domeniul biblioteconomic, cadre didactico-ştiinţifice, reprezentanți ai Sistemului Naţional de Biblioteci, Camerei Naţionale a Cărţii, ministerelor de resort etc. În cadrul simpozionului, vor avea loc sesiuni tematice satelit, conferinţă on-line, prezentări de publicaţii, Gala partenerilor DIB.

Conferința va fi organizată, în Aula Magnifică, ULIM (bloc 3, etaj 4), începând cu ora 9.30.

 

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


23.02.2016